Deja?! Si tu?!

Feminitatea e o femeie frumoasa care poarta fusta, cu picioarele pe pamant, cu tocuri inalte care o fac sa pluteasca odata cu fiecare click pe sub privirile tuturor, care priveste numai in fata zdrobind sub tocuri sute, mii de gaturi sucite, care are atitudine, care pleaca inainte sa sa apuci sa-i spui ca vrei sa mai stea, care desi iti lasa gura cascata nu te lasa sa respiri, iti lasa doar o urma de parfum fin in coltul buzelor pe care incerci stangaci sa o atingi, ai vrea s-o prinzi de mana sa-i spui ca...o iubesti, deja? si tu? parca ar zice, cat de banal suna sa-i spui asta, tocmai ei, ar zambi usor, ti-ar mai atinge inca odata usor obrazul cu buzele moi, si-ar plimba degetele prin par, ti-ar pune mana ei delicata pe pieptul tau, ar astepta sa-ti termini pledoaria, sa-i zici ca inima ta e in stare sa iasa din piept pentru ea, ca sangele iti clocoteste in vene, ca i-ai pune viata ta intreaga la picioare daca ti-ar cere, ca daca ar pune eu, tu si noi in aceeasi propozitie, tu ai fi primul care ai pune eu, suflet si diavol in aceeasi propozitie; nu glumesti deloc, o asiguri de asta, ochii tai nu o vad pe ea, ochii tai te vad pe tine cu ea, nu e in fata ta, are alta rochie si cu talpile goale alearga ca un copil pe nisipul umed si-ti sare in brate si zambesti tampit si ea aproape rade, i-ai spus si ei de rochia albastra, de nisipul umed, de luna, de stele...apoi razi si tu, ii lasi mana in jos de pe pieptul tau si o intrebi daca si-a dat seama ca sunt stele care nu exista in clipa asta dar le vezi pe cer, ca sunt stele care exista si acum si maine si pentru todeauna, ca sunt stele care s-au stins de mult dar lumina lor inca mai strabate milioane de ani si te fac sa crezi ca inca mai exista acolo undeva, ca sunt stele la al caror sfarsit poate esti singurul lor martor, si cad si pier... si ea vrea sa stie cum poate sa le deosebeasca ... deja!? si tu?!